Pietre funerare

Tony îşi lăsă capul în jos, privind pietrele funerare scumpe.
Pe una din pietre, sub forma crucilor fiind amândouă, scria : Hullison Mark, acolo fiind imprimată poza unui bărbat tânăr , ce avea trăsătturi asemănătoare cu bărbatul ce privea crucea; pe cealaltă era inscripţionat numele : Hullison Elisse, şi fotografia unei femei superbe , tinere. Înghiţi în sec, uitându-se la data morţii lor. Aceaşi. Îşi lăsă iar mărul lui Adam înghiţit, şi aşeză cele două buchete de flori la mormânt.

- Mi-e dor de voi. Mereu mi-a fost. Cred că mereu o să îmi fie.

Zise cu voce tare, de parcă simţea că spiritele lor îl vor auzi. Mai înghiţi odată în sec şi îşi aruncă privirea spre cer, băgându-şi o mână prin păr. Lăsă degetele să îi mângâie fierele brunete şi oftă, iar.

'' Hei, Snake, cred că ar fi timpul să laşi sentimentalismele ''

îşi zise în sine când luă privirea de deasupra cerului. Dar ochii lui emanau tristeţe văzând iar acele cruci. Oftă, lăsându-şi tristeţea să se reverse prin expirat.

-.....si pana vei suporta o cadere in abis.
Isi spanzura mainile de buzunarele pantalonilor stramti. Ridica privirea, tresari. Nu era o voce interioara ce'si emana stacojia in tesaturile corpului si otravea un intreg organism, era un el ce'si plangea soarta printre morti. Stana de piatra il privi cu un fel de stop cadru, ramanand atintita asupra privirii sale.

Durere? Un sentiment atât de apăsător, îl simţi încă din acea zi când viaţa părinţilor săi fu furată.
'' Da bătrâne, aşa e , aşa e. Dar unii nu au avut nici măcar un sprijin. Tu l-ai avut pe bunul Brat. '' Încerca el să îşi consoleze propriile gânduri. Deşi ochii lui nu scoteau nicio lacrimă, cum niciodată nu o făcuseră, tristeţea se îngloba în ei.
Nu observă prezenţa unei alte persoane în preajma lui. Clipi iar privind Cerul, îşi trecu o altă mână prin păr. Decis, întoarse ochii negri spre ea. Găsind un chip perfect curat, nişte ochi albaştrii magnifici , marea? Şi acel păr negru, atât de drept. Îi trebuiră câteva secunde să realizeze că era într-un cimitir.
'' La naiba! '' îşi zise înainte de a putea clipi încă odată.

- E trist, nu-i aşa? Când eşti lăsat în spate şi singurul lucru care -ţi poate aminti de cei dragi este... sunt.... Doar nişte pietre funerare..

-E trist....
Il consola din priviri, insa nu putea oferi mai mult. Jenata de propria neexperienta si de incercarile de a intelege intr'un sens mai profund, cobora privirile spre crucile decedatilor.
"Hullison Mark, Hullison Elisse"
Isi rosti extragand Hullison-ul.
-Parinti?
Curiozitatea impudica poate'i rodea mai tare sufletul deja pierdut al barbatului.

Ochii săi păreau încă pierduţi în abis, îi regăsi, scutindu-i din căderea apăsătoare.
'' E timpul să te trezeşti la realitate, cretinule '' îşi zise în gând în timp ce încerca să îşi dizolve expresia tristă. Nu reuşea prea tare; reuşea vreodată când era vorba de mormântul părinţilor lui? Normal că nu! Nu putea. Îl rodea pe dinăuntru, fără speranţă, doar durere. Iubea şi ura acest loc, ambele de-odată.
De abia auzi când femeia rostii acel cuvânt de care îi era dor.
-Parinti?
Oftă înăuntrul său şi îşi trecu iar mâna prin păr, lăsând şuviţele să se aşeze după bunul plac. Îşi întoarse privirea către chipul pur din faţa sa, şi vorbi.

- Mda. Se odihnesc aici de 19 ani. E recomfortant să ştiu că îi găsesc măcar aici. Da... Trist. Dar..

Îşi înghiţi vorbele, lăsând privirea în jos pentru câteva secunde. Se întoarse spre pietrele funerare ale părinţilor săi, închinându-se.

- Măcar atât pot face pentru ei . Să nu îi uit

Zise ca o continuare când se aplecă în genunchi în faţa crucilor.

Cersea mila, o cerea fara sa'si dea seama.
Inghiti cu uscatime o cantitate arida de saliva.
Ce sa'i mai spuna? Tacere umpluta de'o prezenta a naturii numita -vant-, ce'ti purifica nedeslusitul intern. Cu aproximativ un metru in spate ii privea miscarile parca neinsufletite, ca si cum cheia de'a'ti porni jucaria preferata in a executa acrobatii disparuse. Un soi de trecere ireversibila apasatoare o curpinse pe nesimtite.

Se ridică după câteva minute pe care le petrecu stând în genunchi, în faţa acelor pietre, pe care dorea să le creadă însufleţite. Ar fi vrut să îşi şteargă lacrimile, dar descoperii că nu curgea nimic din ochii lui. Erau uscaţi, plângea doar în interios. În afară nu doreau să iasă, nu putea. Era bărbat. Nu plânsese nici măcar la înmormântarea lor, nu avea de ce o să facă acum.
Îşi aminti vag că nu era singur şi se întoarse spre trupul ce stătea aproape de el. O fată foarte drăguţă. Schiţă un zâmbet sincer ce ar fi vrut să schiţeze faptul că nu mai era aşa de îndurerat, şi spuse.

- Hei, cred că nu e prea frumos din partea mea să vorbesc de aşa lucruri triste cu o fată atât de frumoasă. Nu ţi-ar sta bine deprimată

Privi în intensitatea ochilor albaştrii, şi îşi lăsă capul pe spate, încercând să vadă şi cerul. Se asemănau.

OOC : I guess its Blitz May

-Dar o astfel de prezenta nu merita sa se descarce?
Un dulce fara ascunzisuri, rostise simplu, gandi complex. Ridica privirea asupra cerului, isi rotea capul in functie de reactiile baiatului cu'n soi de imitare pisiceasca. Rasufla, isi simti trupul din ce in ce mai ostenit si mai amortit. O amorteala ce'o pisa si i se intindea incepand printr'o paralizare brusca a piciorului drept.

Zâmbi nonşalant. Încercă să îşi pună energie în schiţarea zâmbetului; nu o găsea pe atât de mult pe cât ar fi vrut. Şi-a băgat mâinile în buzunarele blugilor negrii, şi privi în pământ, pentru câteva secunde. Ridică privirea, hotărât.

- Poate, sau poate nu...

Glasul îi era uşor stins, pierdut.